Fericirea ca o haltă e,
Scumpă și se duce repede,
Unde stăm câte un minut,
Și când este mai plăcut,
Trenul sună, pleacă, a trecut.

Refren:
Ce ușor se duce timpul uneori,
Parcă am fi în viață simpli călători,
Ținem drumul, dar nu știm,
Unde trenul să-l oprim,
Să avem o viață cum dorim.

Iar durerile sunt stații lungi,
Nu se mai sfârșesc, aștepți și plângi,
Tot mai multe se ivesc,
Parcă în ciudă se lovesc,
N-am putere să le ocolesc.

Și de nerăbdare uneori,
Dorim s-ajungem în alte gări,
Unde vrem să întâlnim,
Fericirea ce o dorim,
Dar prea scump e drumul să-l plătim.

Refren:
Ce ușor se duce timpul uneori,
Parcă am fi în viață simpli călători,
Ținem drumul, dar nu știm,
Unde trenul să-l oprim,
Să avem o viață cum dorim.

Mulți copii urcă în tren voioși,
Mă gândesc la anii mei frumoși,
Însă trenul mă înfioară,
Când în fiecare gară,
Văd câte-un bătrân care coboară.

Îl privim și ne întrebăm apoi,
În ce gară coborâm și noi,
Revăd timpul ce a trecut,
Prea iute am călătorit,
Poate am trăit, dar n-am știut.

Refren:
Ce ușor se duce timpul uneori,
Parcă am fi în viață simpli călători,
Ținem drumul, dar nu știm,
Unde trenul să-l oprim,
Să avem o viață cum dorim.

Refren:
Ce ușor se duce timpul uneori,
Parcă am fi în viață simpli călători,
Ținem drumul, dar nu știm,
Unde trenul să-l oprim,
Să avem o viață cum dorim.