Michael Ondaatje – Versuri.pro

Prometeu cu Aripi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

L-au zdrobit în chip științific pe-acea stâncă,
pentru ca pân-la amiază un soare șchiop să-l poată orbi
și buzele, și pleoapele să-i crape, și părul să-i albească
întărindu-i sângele pe coapse, pe crăpăturile gurii.
Și venea pasărea, și ciugulea din carnea-i sfârtecată,
și-i lingea coastele și sfâșia din pielea-ngroșată,
până se făcea puhav și cafeniu amurgul,
iar pasărea pleca încruntată.
Atunci, trosnind, încheieturile lui se potoleau din mușcătură
și-aplecat vedea cum marea îl îneacă pe jumătate
și-nțepând ca peroxidul i-amorțea simțirea
așa că iar putea zâmbi.
Zeus,
cu un ciorchine de struguri și de zei
în palmă, scuipa sâmburii
și privea cu uimire la omul acela
care cu ochii albiți și c-o nebunească patimă
curta un alai de sirene.

Fermecătoarea Țară a Păunilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fiică-mea cotcodăcind obraznic
scoate strigăte elastice ca un îmblânzitor de șerpi,
o lișiță în după-amiaza caldă
cu burta ei budistă se fălește,
și-o preocupă ghearele picioarelor.
Cu ruginite gesturi
luptă pentru ținte gingașe:
părul maică-si,
hârtia mototolită.
Legăturile ei cu mușchii,
chibrituri și câini flocoși
măsurate-s toate.
Privind-o
ne purtăm duioșiile ca pe-un blestem.
Trupul său cară, înlăuntrul cărnii schimbătoare,
râuri de sori adunați laolaltă,
jungle de forță, păsări colorate
și lene.

Gorile

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ieșiră din apă la vaduri
și punctează în gloate țărmii.
La picioarele lor valurile
le-acoperă cu părul gleznele
cicatrizate de polipii de mare
din care s-au ivit.
Aceasta-i, așadar, simpla evoluție:
că sumedenii de mari și de negre-animale
sulemenite și sculptate de mare
și care mănâncă fructe de perindeu,
sevă de palmier
au sosit și-și așteaptă rândul pe plajă.

Henri Rousseau cu Prieteni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În această-ngrijită
vegetație, papagalul, înțelept
stă pe-o cracă.

Povestitorul scenei
bine-și dă seama de poamele desăvârșirii,
de florile albe și-albastre,
de șarpele cu ureche muzicală;
el prezidează.

Maimuțele
își țin portocalele ca pe niște cranii,
ca pe niște potire.
Stau sub papagal,
deasupra portocalilor –
o sclavie a junglei care
în această orânduială
se dedă odihnei.

Sunt idealuri viselor.
Într-o astfel de exactitate,
printre simetricele petale,
printre îngerii ce zboară cu-atâta pricepere,
e o deplină eliberare.

Papagalul poate fi înlocuit;
mâine-n locul său
un om care valsează și-un tigru,
niște proaste picioare de pasăre.
Odată-mplinită măreția
se tolănesc toate printre florile manualelor
și anină-n această poziție
împrăștiate ca niște perle
într-o la fel de compactă obște
de pereții Domnișoarei Adelaide Milton de Groot
cu Llie P. Bliss la New York.

Iar acolo, și acolo,
în paiete pe la-ncheieturile mâinii, pe la coate,
în spoieli grozave de cocteiluri,
vulgar de frumoși, stau papagali, stau lei îngroziți
cei tari și chipeși zăvorâți în sori
și păsărele o! cu câtă grațioasă grijă pășind…