După ce statu la masă,
Se-nchina evlavios
Și-ncepu să povestească
De nașterea lui Hristos.
Noi, de altfel, ne uităm
Privind către el uimiți
Și cuvintele-ascultăm
Lângă-ai noștri dragi părinți.

Ne spunea c-a fost odată,
Demult, tare de demult,
Un bătrân, Crăciun anume,
Rău la inimă și crud.
Și-ntr-o noapte la a lui poartă,
Cineva bătând ușor,
Ceru ca să-i găzduiască
Până dimineața-n zori.

Cu cuvinte de ocară
Către poartă alergând,
Văzu-o tânără Fecioară
Și-un bătrân cu chipul blând.
Și voind el să-i vorbească
Bătrânu-l ruga zicând
Că i s-a-mplinit să nască
Fecioara pe Pruncul Sfânt.

Într-un grajd de oi și vite
Pe-amândoi îi alungă
Să stea până-n zorii zilei
Cu toiag îi amenință.
În iesle, pe fânul rece
Isus Pruncul privea
Cum boii veneau la Dânsul
Și suflând îl încălzeau.

Iar Maria, Maica Sfântă
Stă mirându-se privind
Cum boii recunoștința
Arătau spre-al lor Stăpân.
Dar de-odată se văzură
Îngeri ce din cer veneau
Către-acea umilă șură,
La Prunc și-L preamăreau.

Și o stea frumos deasupra,
Strălucit s-a arătat,
Iar trei magi intrând ‘năuntru,
Pruncului s-au închinat.
Aur, smirnă și tămâie
Magii cu ei au adus
Și cu drag le așezară
Lângă ieslea lui Isus.

Și pastori de oi sosiră,
De prin văi și de prin munți
Lui Isus să i se-nchine
De îngeri fiind vestiți.
Acea stea văzând bătrânul
Crăciun cel rău și zgârcit,
A-nțeles cine-s străinii
Ce la grajd i-a găzduit.

Și cu lacrimi de durere,
Către iesle alergând
Iertare-ncepu a cere
De la Blandul său Stăpân.
Și încă spunând acestea
Bătrânul ce povestea
Lacrimile-i udau fața
Și graiul îi tremura.

Voind el să ne mai spună
De-acolo ce s-a întâmplat
El ne-a zis c-o să mai vină
Și în următorii ani.
Și mergând el către poartă
Îi urmarăm toți tăcând,
Iar el arăta cu mâna
Către sat așa grăind.

Eu la toți în astă seară
Cu colindători am fost
Și le-am spus minune mare,
A nașterii lui Hristos. (x2)