Lagărul Suferinței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

În lagărul suferinței suflete stau prinse,
Ne bucurăm doar de vise,
Viitorul din ceață
E plin doar de vise,
Coșmarele ne bântuie spatele x2.
Am intrat la timp să te previn,
Nu deveni străin printre frați.
Ai grijă, printre aliați sunt și dușmani,
Umani se dau pe față și-nhață pe la spate, dar lasă.
Mai fac un pas și poate timpul le va vindeca pe toate,
Așa cum cui pe cui se scoate,
Dar urmele rămân și mă ridic,
Mă ridic să mă răzbun cu rănile deschise, linse,
Îngrijite doar de câini,
Sperând să ți se întindă mâini,
Cu mâinile pe piept rămân,
Plângând privesc sicriele și spun adio, mama și tata,
Și pun pământ, dar lasă… mai fac un pas,
Încet ea mă seduce, simt cum sângele mi-l suge,
Apoi îngerul meu fuge, dar lasă, mai fac un pas.
Simt cum viața mi se scurge și moartea pare dulce,
Suferința se prelinge pe obraz, dar lasă,
Mai fac un pas.
În războiul meu iau foc pe loc, nu pot să mai suport,
M-am săturat să întorc și celălalt obraz,
Conștiința îmi spune: lasă, mai fă un pas,
Da’ numai pot, ajunge!
Lumea mă sperie, visul se năruie,
Gândul mă înfurie, fiare se apropie,
Ușor de glorie, fratele scorpie revine,
N-am pe cine să strig,
În mine mă închid, încep să mă sting,
Când ele se aprind, colt cu mine
Se-ntind în timp când zic: mă ridic puternic,
Strașnic trag!
Încerc să mă retrag,
Trec de prag, resping ce-i vag,
Vlaga-mi trag, speranța trag,
Belele sparg, ard!
Arunc în miocard pe al rațiunii bulevard,
Idei cu substrat,
Ușile se ivesc, orice țintesc,
Feelingul copilăresc, iar junele din mine-și arată fața,
Îngheață ce-ar vrea să-i curme viața, hoța,
Se furișează, lovește, blochează clipiri de fericire,
Iubirea dispare, apare ura, minciuna și-arată colții,
În fața bolții cerești,
Ce ești? Sau cine? Depinde de tine!
Cu o ultimă răsuflare poți ajunge departe,
De partea mea dacă ești, nu te las în spate,
Infernul te poate atinge oricum, dar poate
Efortul meu nu va fi de șapte,
Mușcătura ca de șarpe te poate rupe-n șapte,
În șoapte îți spun că viața merge mai departe,
De la viață la moarte e un singur pas, șase!
Că vin să te secere oameni cu secete în suflete,
Să sufere, că au știut decât să supere,
Binele și răul, elemente nepieritoare,
Adevărul, o armată mișcătoare de metafore,
Cu obstacole-i minciuna, o târfă fără scrupule care
Calcă binele în picioare,
Bogăția-i definită ca o fericire trecătoare,
Nu suport omul care mimează că ajută, trișează,
Mimează că sare, blochează,
Se face că face, gafează,
Se face că ți le pasează,
Spune că iubește, linșează,
Că se târăște, flanează,
Că numai poate, avansează,
Când vine vorba de bine-i pe fază,
Când vine vorba de rău se pliază,
Când se spune pe față, eșuează,
Când vine vorba de lovituri, meditează,
Oricum contează să fii pe fază atunci când rana-mi sângerează,
Când trădătorul dornic de pradă, atunci te vânează.
Supraviețuim într-un mediu trădat de iluzie,
Părsivi, pionii duc în greșite direcții suflete
Rupte de realitate, otrăvite de ciume,
Pașim prin pădure după alte urme,
Focul din suflet se stinge odată cu ploaia ce cade,
Ca acele capete înspăimântate,
Ura bântuie în minte,
Visurile cad, plasa,
Coșmarele ne aduc o nouă față-n față,
Lacrimile cad, nu se opresc când vezi
Că viața e un demidulce ce mușcă din sufletul tău din ce în ce,
Otrava lovește în loburi, conștiința-i fumurie,
Nu poți lăsa tristețea condusă spre glorie,
Toți mergem pe principii în viață,
Dar seninul cer e acoperit cu negri nori,
Tot continui să speri
Că nu-i decât o iluzie,
Dar obstacole ne bântuie spatele,
Urmărindu-ne faptele,
Doar visele ne mai fac să ne simțim bine,
Când știm că ziua de mâine nu ne rezervă decât un alt coșmar,
Dar tot în ziua de mâine poate apărea și câte puțin bine.
În lagărul suferinței suflete stau prinse,
Ne bucurăm doar de vise,
Viitorul din ceață
E plin doar de vise,
Coșmarele ne bântuie spatele x2.
By Vero

Karakteristik – Versuri.pro

Lagărul Suferinței