Jidi Majia – Versuri.pro

Între Disperare și Speranță

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Nu știu
Ce se află pe ultima pagină
A cărții sfinte a Ierusalimului,
Știu doar că o bombă explodă
Într-un autobuz din Betleem,
Când treceam pe lângă o cafenea de pe marginea drumului;
În explozia care a avut loc acolo, încă o dată,
Speranța care apăruse din disperare,
Într-o clipă, s-a dovedit a fi o himeră.
Nu știu
Dacă se poate folosi durerea ca balanță,
Pentru a cântări viața și moartea,
Durerea este un eveniment de rutină
În fiecare colț al Ierusalimului;
Și totuși nu am renunțat niciodată
Să denunț violența și la dorința mea de pace;
Cred că gloanțele
Ar trebui uitate pentru totdeauna;
Acum, dincolo de Zidul Izolării, chiar în această zi
Strigătele copiilor
Sunt îmbibate de sânge;
Nu voi mai putea crede din nou în forța supremă a creației,
Deoarece caruselul violenței
Ne-a redus speranțele de o mie de ori
Pentru nimic, rămânând doar disperarea.
Istoria acestui oraș
Pare să fie la fel
Din ziua nașterii sale;
Trădarea și ura le-au ținut companie oamenilor;
Chiar și mângâind o piatră, aici,
Înseamnă mângâierea lacrimilor omenești
(de aceea când ascultăm pietrele Ierusalimului,
Auzim doar bocet)
Nu știu
Ce se află pe ultima pagină
A cărții sfinte a Ierusalimului,
Dar știu
Că-n vechiul oraș Ierusalim,
Între speranță și disperare,
Există o singură cale de-a alege
– Calea păcii!

Titanul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lui Constantin Brâncuși.
Pietrele acelea brute,
aproape ca un miez,
au sosit în portalul realului.
Pielea lemnului face
să sclipească texturi cosmice.
Scară alcătuită din butuci.
Curbură albă, aur turnat
coloană din colțuri pătrate stivuite,
timp prefăcut în gât de pasăre.
Din partea opusă, netedă și moale
uimește nudul sfârtecat.
Tributul unei singure culori,
forma dinților strălucitori.
Totul prezentat simplu, ca la începuturi,
faptele îngropate rămân încă ascunse.
Într-un final, zid curbat din metal
anunță victoria ciocanului și a liniei.
Nicio fisură până la final
între două obiecte comparate,
singură lumina dovedește eternul primordial.

În Memoria Lui Mihai Eminescu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Pătrund la tine printr-o altă limbă.
N-am nicio îndoială că tu ești făuritorul limbii materne,
nu toți poeții au acest privilegiu.
Omenirea cuprinde atâtea limbi antice
și întotdeauna un om stă în vârful muntelui.
Eu nu cred că aceasta este voința și providența zeilor,
dar nici nu pot nega intervenția sorții.
Tu nu ești fulgerarea-n plin câmp a potcoavei calului,
tu ești recordul cizelării la forjă a cuvintelor.
Nu e de mirare că umbra ta se străvede plutind
peste Carpați, în incandescența soarelui.
Cu siguranță că tu ești omul acela – nu poate fi altcineva!