Ion Monoran – Versuri.pro

Veto

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu ne vom înghiți niciodată
sub epiderma sfâșiată a zilei,
ascunși în avanposturi înșelătoare,
îmbâcsiți de mirosul de gașcă al realității,
când forțe neînduplecate prind a se roti
iar greața lentă a grijilor te silește să fii puternic
și să uiți de șisul din coaste de prietenii
din umbră pregătind arme să te doboare.
Viteză, tu-mi ești dragă,
vuietul centrifug al poemului
în toate direcțiile basculând forțe
ce-și schimbă natura și se îndreaptă spre fantasme,
ființe bastarde, imagini tranzistorizate
și bineînțeles Maestrul, dar ca și absent
și se evaporează-ntr-un fleac.
Păcat că ein zwei drei pentru sept huit
dieci acum n-ar mai avea nicio șansă,
eminovici sau delicatețea clasicului dada
cu vremea se îngălbenesc cu toții și devin
dragi și surzi (nici un cu-cu n-aud) voievozi cu plete,
gioconde prudent vesele prin academii,
dar cum îți spuneam, Frumoasa mea Doamnă,
cu pieptul descoperit și în mare pompă,
înainte de moarte ne vom spăla păcatele
c-un furtun.
1979

Zori

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pe sub sârmele electrice
de-a lungul străzii 6 Martie
într-o rochie albă și umedă
noaptea se retrage
răsfirând vrăbiile înșirate ca niște mătănii
pe fire
și chiar vântul
orizontal și rece pe trotuare
încât aproape că te simți bine
acum că și noaptea sfârșește
pe această stradă
dreaptă și utilă ca atâtea altele
dincolo de agitația celorlalți
o păstaie
pe care zadarnic ai încerca să o împiedici
să plesnească.
1977

Locus Periucundus (I)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Înainte
de-a fi sat
această îngrămădire de ruine
ușor înclinate pe sub arborii cu crengile
încovoiate încât din loc în loc
se mai ițesc bucăți de zid afară din frunziș
e o confuzie de reziduuri
prăbușită într-o tăcere
întreruptă doar de murmurul nenumăratelor
pâraie care curg
pe ulițe întortocheate și înguste
și de vorbele sătenilor
cu ochi mirați și neștiutori
de păstori
bălăbănindu-și amenințători bâtele
în urma turmelor
până sus în vârful colinei
printre tufele de spini și de muri
ce le îngreunează mult oilor urcușul.
Esențial
e să te aventurezi până aici
printre viile destul de luminoase și monotone
admirând colinele
bombardate cu ecouri rurale de tot felul
hoinărind pe pajiștile
pline de căcăreze și găinați
pentru a ajunge
în aceste loci periucundi
cum ar spune Plinius
dominate parcă de prezența misterioasă
a unor spirite
în fața cărora nu te-ai simți prea bine
nici măcar dacă le-ai vedea desenate pe hârtie
darămite să le întâlnești aici
spăimoase și vesele
bâțâindu-se de colo-colo
într-o lentă și afectată ostentație
pe potecile noroioase umbrite de desișuri
prin care sosesc vești curioase
produse de lumini și umbre
îndulcite de cântecul ferice al păsărilor
sau înăbușite de cantitățile enorme
de liane serpentiforme
care atârnă printre copaci.
Timpul
a desăvârșit
imaginea acestui dedal verde
în care domină
limbajul păsărilor și al florilor
pregătite să-și reprimească faunii și silenii
deocamdată ascunși printre stâncile
năpădite de ferigi și trandafiri sălbatici
într-o dezordine
concepută parcă de-un grădinar frivol
și-ntr-o perindare haotică
hărăzită și ea parcă anume pentru îndrăgostiții
aflați în căutarea unui loc ascuns pentru dragoste.
În aceste locuri
timp de milenii au domnit
șoimul liliacul sau cucul
îndeplinindu-și rolurile de auguri
de îngeri și arhangheli mai apoi
pentru ca acum să atârne ca simple decorații
sau cartonașe roșii
spulberate de intemperii și nepăsare.
Cu toate acestea
bisericile destul de numeroase
lasă să se întrevadă încă
religiozitatea destul de apăsătoare
a țăranilor
îndemnați totuși de o spontaneitate frumoasă
aproape rousseauistă
în a fi amabili și curtenitori
dar renumiți mai degrabă
pentru calitatea pălincii și a vinurilor lor
decât pentru adorarea vreunui sfânt
sau practicarea unor misterii
închinate lui Zamolxis sau Dyonissos.
Țăranii sunt simpli
un material viu
de agricultori de mineri sau păstori
își trăiesc viața în satele lor
ridicate din aceste ziduri și dărâmături
mai curând medievale decât antice
și numai închipuirea mea
mă face să-i văd
topiți în lumina de vis a unei antichități
care mișuna peste tot
făcând să renască din aceste pietre
cu semnificație incertă
marile turnuri ale unei formidabile
cetăți dacice
pe care în lungile lor peregrinări
o au asediat romanii.