Ion Minulescu – Versuri.pro

Nihil

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ce trist amor
Să vrei,
Să stai,
Cu cei ce mor.
Și ce avânt
Să treci,
Pe veci,
Într-un mormânt.
Ce fără rost
Trăind,
Gândind,
De n-ai fi fost.
Și ce cuvânt…
Mister,
În cer,
Și pe pământ.

Va Fi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleilor deșarte,
Îmbrățișând pantofii tăi albi, va tresări..
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi..
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Și-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic
Miserere!..
Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,.
„Olimpia”
din cadru-i îți va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Și mutele covoare, pe jos, vor tresări..
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Și albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi,
Sub ocrotirea tăcutelor perdele,
Postum ca și-ngropații de vii, într-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad și de cinabru.
Și-apoi..
Va fi într-o seară poate ca și-alte seri.
Va fi
O seară de octombre cu palpitări discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Și regrete..
Vai!.. cea din urmă seară când tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamnă pe sfârșite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă –
Simbolul despărțirii..
Și-atâta tot..
Și-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai fi nici soare,
Nu va mai fi nici lună
Nici stele căzătoare..
Și față de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!…

Va Fi…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleilor deșarte,
Îmbrățișând pantofii tăi albi, va tresări..
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi..
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Și-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!..
Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,
„Olimpia” din cadru-i îți va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Și mutele covoare, pe jos, vor tresări..
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Și albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi,
Sub ocrotirea tăcutelor perdele,
Postum ca și-ngropații de vii, într-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad și de cinabru.
Și-apoi..
Va fi într-o seară poate ca și-alte seri.
Va fi
O seară de octombre cu palpitări discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Și regrete..
Vai!.. cea din urmă seară când tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamnă pe sfârșite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă –
Simbolul despărțirii..
Și-atâta tot..
Și-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai fi nici soare,
Nu va mai fi nici lună
Nici stele căzătoare..
Și față de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!…

Peisaj Umed

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Plouă strâmb
Şi fals,
Plouă tâmpit ―
Plouă cum ploua-ntr-o zi la Londra
Când sorbeam un vermut sec
Cu Anny Ondra
Într-un bar pe Piccadilly Street..
Plouă ca şi cum o stropitoare
Ar uda, pripită, verzile peluze
Inventate-anume ca s-amuze
Lorzii beţi de whisky
Şi morţi după soare….
Plouă ca şi cum stropii de ploaie
N-ar fi decât stropi de năduşală
Ce s-ar scurge de pe Anny Ondra goală
Când se-ncuie cu boxerul în odaie..
Plouă,
Plouă,
Toată ziua plouă,
Plouă ca-ntr-o baltă fără fund ―
Baltă-n care ― Ofelia şi Hamlet
Se ascund
Să-i procure lui Shakespeare
O dramă nouă…

A XI-a Poruncă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci..
Ascultă, priveşte şi taci!.
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte –
Când simţi că păcatul te paşte!..
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge –
Când simţi că duşmanul te-nvinge!.
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti –
Aceeaşi piatră de moară –
Când braţele-ncep să te doară!..
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!..
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!.

Romanța Celui Ce S-a Întors

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Romanța celui ce s-a întors.
Tăceți, voi toți din jurul meu,
Vă rog tăceți –
Că-s obosit,
Și-aș vrea să dorm,
Și-aș vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând și mai ușor
Ca cei ce-s morți de mult!..
Tăceți,
Vă rog tăceți..
Abia sosit,
Voi mă-ntrebați pe unde-am fost!..
O, de-ați ști voi ce drumuri lungi,
M-adăpostea, pribeag mereu tot pe-alte mări!..
Ce fund de zări
O, de-ați putea porni și voi
Pe unde-am fost!..
O, de-ați putea și voi cândva,
Pornind grăbiți pe urma mea,
Să rătăciți ne’ntrebători
Și ne’ntrebați!..
Să vânturați pământul tot –
În lung
Și-n lat –
Și fund de văi,
Și vârf de munți, necercetat,
Să cercetați
Ne’ntrebători
Și ne’ntrebați!..
O, de-ați putea-ntâlni și voi ce-am întâlnit -.
Femei cu ochi frumoși de bronz
Și guri de-argint,
Ce le-am iubit,
Și le-am iertat –
Căci toate mint,
Cum i-au mințit
Pe toți pe câți i-au întâlnit!.
O, de-aș putea să vă spun tot..
Dar nu –
Plecați..
Că-s obosit –
Și-aș vrea să dorm,
Și-aș vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând și mai ușor!..
M-ați ascultat –
Vă mulțumesc..
Acum plecați.

În Așteptare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Nu știu ce s-a schimbat în mine,
Dar simt că s-a schimbat ceva-
Ceva la fel ca după-o boală grea,
Când simți că-ți este mult mai bine!..
Am fost cândva bolnav cu-adevărat?..
Sau boala mea n-a fost decât
Coșmarul unui vis urât
Din care abia acum m-am deșteptat?..
Nu știu ce-a fost, și nici n-aș vrea
Să știu mai mult decât mi-e dat să știu-
Când, mai curând sau, poate, mai târziu,
Același „fapt divers” se va-ntâmpla..
N-aștept decât o zi din calendar,
Când Dumnezeu are să-mi facă semn
Că pot intra-n Ierusalim, solemn
Ca și Christos, călare pe măgar!

Romanța Zilelor de Ieri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Romanța zilelor de ieri.
Taci,
Să nu-mi deștepți tristețea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!..
Taci,
Să nu-mi deștepți în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-și pune mâinile-n cruciș pe piept,
Și să nu mă chemi pe nume –
Să-mi deștepți din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deștept..
Ocolește-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis –
Nu de oameni,
Ci de mâna ne’ntrupatelor dorinți –
Și pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunți!..
Ocolește-mă cu groază..
Dar oprește-te deoparte,
Să mă poți privi de-a-ntregul
Și să-mi spui ce vezi..
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deșarte
Și romanța nesfârșită, căci arcușele s-au frânt!

Prin Gările cu Firme Albastre

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tristețea trenului ce pleacă
Noi n-am trăit-o niciodată,
Căci – călători ades cu trenul –
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc –
Doar trenul pleacă!..
Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Și setea noilor senzații,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantații
De mătrăgună și cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Și gările cu firme-albastre!..
Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbește,
Și-n forța aburilor cântă
Viteza roților ce crește..
Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Și coboară –
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Și glas de cobe ce-nspăimântă!..
Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veșnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omenești, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluș capitonate!..
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor „ad-hoc”,
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuți să stea pe loc..
El singur,
El,
Și numai trenul,
Creează-n urma lui distanța
Monotonia
Și refrenul
Din care ne-adăpăm speranța
Toți călătorii spre mai bine..
Și numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul știe-anume cine
Și câți din cei plecați aseară
Putea-vom mâine, -n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!..

Celei Care Pleacă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată…
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată…
A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe – călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete..
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată..
………..
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?..
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!