(Strofa 1 – Izzu)
Ne aflăm cu toții pe pământul făgăduinței,
Dar mie mi s-a administrat serul suferinței,
Printr-un număr infinit de lecții
Și am învățat că nu poți opri ceasul vieții.
Glandele lacrimale deja-mi produc secreții
Și am udat foaia pe care scriu acest text.
Îmi e dor de tine, e ceva firesc,
Mi-ai fost ca un tată, acum nu te mai găsesc.
Aș vrea ca lângă tine-n întuneric să pășesc,
Ai trecut în neființă și nu pot să mă obișnuiesc.
Glumele pe care le faceai mi le-amintesc,
De aceste amintiri nu pot să mă dezlipesc.
Oriunde privesc de chipul tău mă lovesc,
De la Dumnezeu doar un semn cerșesc,
Să știu că ești bine și-am să mă liniștesc.
Sufletul din mine îndură prea tare necazul,
Lacrimile mi-au străbătut prea mult obrazul.
Mi-a pierit și mie hazul odată cu el,
S-a dus și sunt conștient că nu-l mai vedem,
Doar atunci când finalul ne va fi sortit.
Odată am avut și eu ca toată lumea un bunic,
Dumnezeu să-l odihnească, a murit.
Preferam să râd cu lacrimi, doar am lăcrimat,
Nu puteam să conștientizez ce s-a întâmplat.
Adevarul nu-l acceptam cu adevărat,
Printre mii de lacrimi mă simțeam ca decedat.
Nu vroiam să cred că viața li s-a ruinat,
Nu vroiam să cred nimic din tot ce s-a întâmplat,
Dar am realizat că-i un coșmar adevărat.
Îmi fac încă o cruce, sper acuma să mă-asculte,
N-o să te uităm nicicum, nicicând, niciunde.
Ochii mei înlăcrimați au văzut prea multe
Și vad și acum, cum se scurg secunde.

(Refren x2)
Vad cum trec minutele și simt cum trece timpul,
S-a mai dus o viață, s-a mai dezlipit un timbru.
Asta este ritmul, ritmul vieții,
Încearcă să fii tare, ți-am citit expresia feței.

(Strofa 2 – Shorty)
În vecii vecilor, pământul se rotește,
I s-a scurs timpul dar în sufletul tău trăiește.
Calci apăsat, știu ce te neliniștește,
Vad încă un suflet în care tristețea domnește.
El în cer acum liniștit se odihnește,
Te rog zâmbește, timpul nu se oprește,
El vindecă orice rană, pe zi ce trece,
Știu că în durere te îneci,
De-astea țin strâns în mâinile mele reci,
Doi trandafiri negri pentru cei ce s-au dus pe veci.
Prin ce ai trecut nu-ți mai doresc să treci,
Inima din pieptul tău poate afișa
Mai multe înțelesuri pe care tu nu le poți vedea,
Unul dintre ele ar putea fi iubirea,
Cel de-al doilea viața, dar nu și nemurirea.
Singurii ochii se închid în întuneric
Iar alții se deschid într-o lume nouă,
În care cu tristețe plouă, bun venit și vouă
Pe un drum înlăcrimat cu picături de rouă
Drumul cu sens unic către sfârșit
Nu-i poți schimba direcția, nu poate fi ocolit
De prea multe ori adevărul-i tragic
Tre’ să ai o inimă de gheață
Ca să accepți moartea ca pe o parte din viață
Zic că nu mă tem de moarte dar totuși mă tem
După o viață întreagă ajung într-un sicriu de lemn
Rămân conștient viața nu-i decât un război permanent
În care moartea învinge și te omoară lent
Sunt demn să-mi duc viața în continuare mai departe
Fără să mă rup de realitate
Toți ne naștem cu aceeași condamnare la moarte.

(Refren x2)
Vad cum trec minutele și simt cum trece timpul,
S-a mai dus o viață, s-a mai dezlipit un timbru.
Asta este ritmul, ritmul vieții,
Încearcă să fii tare, ți-am citit expresia feței.