Ultimul Jucător cu Mărgelele de Sticlă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În mâini cu jocul lui de perle colorate
șade-aplecat, în țara cu armate
de ciumă și război. Peste ruine
cresc iederi și pe ele zumzăie albine.
Psalmi în surdină, o sleită pace,
străbate lumea, senectutea care tace.
Bătrânul numără pestrițele mărgele,
ici una albă sau albastră apucând
și alegând după mărime dintre ele
le potrivește-n cercul lor pe rând.
El, mare altădată în jocul cu simboluri,
maestrul multor limbi și-al multor arte,
cunoscător al lumii, umblat până departe,
bărbat vestit, știut chiar și la poluri,
de-nvățăcei, colegi, mereu înconjurat,
acum e singur și bătrân și obosit.
Nici un discipol nu-i mai cere sfat,
nici un maestru la dispută nu-l dorește.
S-au dus și temple, bibliotecile-au pierit
și școlile Kastaliei la fel. El odihnește
printre ruine, cu mărgelele în mână.
Hieroglife, ce-altă dată nesfârșit
de multe îi spuneau, azi cioburi colorate,
i se rostogolesc acum, neauzit
din mâinile bătrâne, în țărână.

Litere

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Noi până o luăm din când în când
și scriem semnele pe foi imaculate
ce multe spun, le știm cu toți pe rând,
e-un joc ce are reguli mai aparte.
Dar un sălbatic, ori lunatic de-ar veni
și-ar lua foaia cea de rune încrustată
și pe ea ochii curioși și-ar aținti,
o lume-ar înfrunta, înstrăinată,
o sală cu vrăjite semne i-ar apare.
În A și B ar vedea om și fiară,
cu ochi, cu limbi și membre mișcătoare,
când lin, pe îndelete, când fugară
trecere pe zăpezi, ca urmele de ciori.
Ar alerga, zbura, căznit sau odihnind,
văzând creația întreagă, cu fiori,
în semnele-mpletite, negre, bântuind,
prin ornamente și bastoane, ca plutind,
și ar vedea iubiri arzând, dureri zvâcnind.
S-ar minuna, cu plâns și râs, cutremurat
că după gratii de înscrisuri a intrat
întreaga lume, ce-n avântul ei orbesc
lui i-ar părea în semne micșorată,
stufoasă, fermecată, parcă-n șir pășesc
prizonieri asemeni, prinși în roată.
Încât dor de viață, moarte sau ovații
și chinuri s-ar asemăna ca frații..
Și-acest sălbatic ar striga, în fine,
înspăimântat, în jaruri scormonind,
în reci sudori sau cu litanii line,
pe flăcări foaia runelor jertfind.
Și poate-atunci, când semnele străine,
această lume strâmbă, acest nimic vrăjit
întors în neființă, acest de ne-ndurat
în țara nimănui a fost sorbit,
ar suspina, senin și vindecat.

Hermann Hesse – Versuri.pro

Ultimul Jucător cu Mărgelele de Sticlă

Litere