https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/gabriele-dannunzio-seara-fiesolana https://versuri.pro/gabriele-dannunzio-seara-fiesolana#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=46408 →]]> Cuvintele mele proaspete-n seară
să-ți fie precum foșnetul de foaie
de dud când o mână-l desfoaie
în taină și-ntârzie lent
pe scara înaltă, -nnegrită
proptită de trunchiul de-argint
cu ramuri golașe
când Luna e gata de-acum să apară
și-mprăștie-n jur un văl de azur
ce visele noastre-nfășoară
se simte boarea câmpiei
de ea scufundată-n fiorul nocturn
sorbindu-și din ea mult dorita ei pace
fără s-o vadă.
Lăudată fii pentru chipul de perlă,
o Seară, și pentru marii tăi ochi umezi unde se liniștește
apa văzduhului!
Dulci cuvintele mele-n seară
să-ți fie ca ploaia fugară
călduță, venind,
adio-nlăcrimat de primăvară,
peste duzi și peste ulmi și peste vii
și peste pinii cu fragede degete trandafirii
jucând în boarea ce se pierde,
peste grâul ce nu-i copt
și nici nu-i verde,
peste fânu-abia cosit
pălind,
și peste măslini, peste măslinii frați
sfințind colinele pale
și surâzând.
Lăudată fii pentru veșmântul tău de-arome,
Seară, și pentru beteala ce te-ncinge precum salcia
fânul înmiresmat!
Îți voi spune către care ținuturi
de iubire ne cheamă fluviul ale cărui izvoare
veșnice vorbesc cu umbra secular-a copacilor
în misterul sacru al munților;
și îți voi spune secretul ce-mpinge
colinele-n limpezile zări
să se arcuiască precum buzele pe care o taină
le-nchide iar voința de-a vorbi
le-mpodobește
mai presus de orice dorință umană
și care-n tăcerea lor povestesc
consolatoare, încât pare
că sufletul le iubește-n orice seară
cu-o dragoste mai puternică.
Lăudată fii pentru moartea-ți pură,
Seară, și pentru dorul ce-n tine face să răsară
stelele, întâia oară!

]]> https://versuri.pro/gabriele-dannunzio-seara-fiesolana/feed 0 https://versuri.pro/gabriele-dannunzio-ploaia-in-paduricea-de-pini https://versuri.pro/gabriele-dannunzio-ploaia-in-paduricea-de-pini#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=46409 →]]> trad. Marin Mincu.
Taci. În pragul
pădurii n-aud
cuvintele tale; ci aud
cuvinte mai noi
vorbite de picuri și foi
depărtate.
Ascultă. Plouă
din nori răzlețiți.
Plouă peste tamarinzii
sărați și arși,
plouă peste pinii
solzoși și zbârliți,
plouă peste mirții
divini,
peste ginestra-nvoaltă
plină de flori,
peste ienuperii deși
cu fructe-aromate,
plouă peste fețele noastre
silvane,
plouă peste mâinile noastre
goale,
peste veșmintele noastre
ușoare,
peste fragede gânduri
ce sufletul naște
purificat,
peste basmul minunat
care ieri
te-amăgea, ce azi m-amăgește,
o, Ermiona.
Auzi: Ploaia cade
peste solitara
verdeață
c-un țârâit ce durează
și-n aer vibrează
după-aceste frunzare
mai dese, mai rare.
Ascultă. Răspunde
la plâns cântecul
greierilor
ce plânsu-austral
nu-l înspăimântă,
nici cerul cinerar.
Și pinul
dă glas, și mirtul
alt glas, ienupărul
altul, și încă, sunt clape
diverse
sub degetele nenumărate.
Iar noi ne-adâncim
în duhul
silvestru,
trăind viața arborilor;
chipul tău îmbătat
înmuiat e de ploaie
ca frunza,
și pletele tale
au o aromă
de albă ginestră,
o, făptură terestră,
cu numele
Ermiona.
Ascultă, ascultă. Acordul
de greieri în aer
încet, mai încet
mai surd
se rărește sub plânsul
ce crește;
un cântec se-amestecă
mai răgușit
și din afunduri urcă,
din umeda umbră adâncă.
Mai surd și mai slab
se oprește, se stinge.
O singură notă
mai tremură, cade,
reînvie, vibrează, se stinge.
Nu glasul mării se-aude.
Se-aude-n frunzișuri
căzând
ploaia de-argint
ce purifică,
picurul apei sunând
după frunzare
mai dese, mai rare.
Ascultă.
Fiica văzduhului
tace; iar fiica
mâlului, oareunde,
o broască,
în umbra adâncă răspunde,
cine știe unde, cine știe unde!
Și plouă peste genele tale,
o, Ermiona.
Plouă peste genele tale negre
de parcă tu plângi,
dar de plăcere; nu albă,
ci-aproape-nverzită
și pari că din scoarță răsari.
Viața ni-i proaspătă-n trup
aromindă,
inima-n piept e ca piersica-n
pârg,
ochii între pleoape
izvoare-ntre ierburi,
dinții-n alveole
sunt ca sâmburii cruzi.
Și mergem din hățiș în hățiș,
când împreună, când singuri, pieptiș
(iar rugii puternici și verzi
ne-nlănțuie gleznele
ne-mpiedică-n mers)
cine știe unde, cine știe unde!
Și plouă peste fețele noastre
goale,
peste veșmintele noastre
ușoare,
peste fragede gânduri
ce sufletul naște
purificat,
peste basmul minunat
care ieri
m-amăgea, ce azi te-amăgește,
o, Ermiona.
Adăugat de: Gerra Orivera

]]> https://versuri.pro/gabriele-dannunzio-ploaia-in-paduricea-de-pini/feed 0