Din zbor de fluturi alb-albaştri,
din iarbă, noapte şi viori,
răsare luna printre aştrii..
La poartă, tu.. aştepţi în zori!..

Din gânduri adormite pe-o cămaşă,
din vise rătăcite printre vremuri,
răsare luna nărăvaşă..
La poartă, tu.. aştepţi şi tremuri!..

Din dimineţi ascunse în rouă,
din flori şi doruri ce înfrângi,
răsare luna, luna nouă..
La poartă, tu.. aştepţi şi plângi!..

Din zumzet dulce de albină,
din floarea de salcâm şi crini,
răsare luna, luna plină..
La poartă, tu.. aştepţi, suspini!..

Din doruri scrise în calendar,
din amintiri pierdute în noapte,
răsare luna de cleştar..
La poartă, tu.. şi a tale şoapte!..

Din flori de nufăr alb pe lac,
din lebede, conduri şi ciocârlani,
răsare luna în hamac..
La poartă, tu.. de mii de ani!..

Dintr-o poveste milenară,
din barba albă de pitic,
răsare luna iar şi iară..
La poartă, tu.. nu zici nimic!..

Din neputinţe, patimi şi război,
din umbre, flăcări şi tăciuni,
răsare luna peste noi..
La poartă, tu.. în rugăciuni!..

Noi vrem să răsărim din soare
şi să ne iei de mână (ca atunci!),
dar suntem duşi în lumea care doare..
La poartă, tu.. şi nu te culci!..

Noi vrem să răsărim din lună
şi să îţi trimitem sărutări,
dar suntem duşi în lumea cea nebună..
La poartă, tu.. în depărtări!..

Noi vrem să răsărim din stele
şi să ne strângi cu braţul drept,
dar suntem duşi în lumea cu zăbrele..
La poartă, tu.. cu mâinile pe piept!..