Dragoș. Strofa 1:
Era atât de frumoasă, atât de retrasă,
Atât de sensibilă, atât de gingașă.
El era vagabond, îi plăcea să conducă,
Îi plăceau nopțile cu vagabonții și bila.
Cluburi, alcool, scandaluri, brigăzi;
Îi plăceau anturajele, învățase din străzi.
Îi lipseau multe în suflet, și-l doare,
Știa că ce nu-l omoară îl face mai tare.
O întâlnește pe ea, chip de prințesă;
Zâmbet curat, inocentă.
Voia s-o cunoască, da’ nu-și permitea
Să atace, risca, și dac-o pierdea.
Nu voia să o piardă, părea că-l plăcea,
Auzise de la…
Și nu prea credea.
Mai așteaptă o zi,
Planul făcut!
Misiunea îndeplinită, primul sărut.
Nu prea mult timp, era fericit
Și pentru prima dată îndrăgostit.
Nu mai iubise, trecea bariere,
Nu știa că nu există iubire fără durere.
Erau diferiți dar împreună,
Părea c-o să-i vezi peste ani tot de mână.
Părea că-l iubea, avea o imagine
De înger cu aripi, el diavol cu coarne.
Și merge înainte, dădea la o parte
Prieten, tovarăș, lăsa tot în spate.
Găsește în el latura bună,
Nu știa cum stă treaba,
Nu știa să-i spună,
Nu știa cum să-i spună
Cuvinte, ce simte,
Scuipa dacă-i spuneai că-l minte.
Dar timpul trecea, tot mai mult o iubea,
Întrebarea e, oare și ea, sau îl mințea?!.

Refren:

Dragoș. Strofa a 2-a:
Și-ntr-o zi…
Sună telefonul.
Îl scoate relaxată,
Se uită la mesaj, se întoarce speriată.
Poți să crezi?
E un alt băiat.
Care-o întreabă: „Iubita, deja m-ai uitat?”
Ea era speriată, el a reacționat:
A urlat, a strigat, a plâns… și e băiat.
A plecat să se liniștească undeva,
Nu voia s-o lovească, era nervos și risca.
Deja nu mai avea încredere-n ea,
Începuse să lege tot ce-i spunea lumea.
Au trecut zilele, nu s-au văzut,
Au trecut nopțile, niciun sărut.
După un timp, s-au împăcat,
Erau împreună, dar ceva s-a schimbat.
S-au îndepărtat puțin câte puțin,
O iubea la fel de mult, dar era plin de venin.
În adâncul sufletului simțea c-o s-o facă
Din nou că fata era înarmată
Cu ochi ca oceanul, părul cu raze de soare, buze seducătoare.
Și el îi greșea, fiindc-o mințea,
Chema cartierul și vagabonțea.
Nu se putea rupe de droguri de stradă,
El era singur, ea era prea distantă.
Plus că relația lor nu mergea
La fel ca-nainte, ceva se întâmpla.
În zâmbetul ei ceva se schimba,
Privirea lui se-ntuneca.
Se țineau de mână strâns,
Nu-și dădeau drumul
Voiau să fie doi,
Nu unu și unu
Și-ntr-un final începe să meargă
Speranțe veneau și păreau că nu pleacă.

Refren:

Răzvan. Strofa a 3-a:
Așa e femeia, nu tre’ să pui suflet
Că poate-ntr-o zi o să rămâi fără zâmbet.
Astăzi zâmbești că totul e bine,
Dar ce vei gândi când o s-o vezi lângă mine?
Eram lângă tine, erai lângă mine
La bine și rău, îmi jurai doar iubire.
De bile și droguri, de arme și blocuri
De străzi și golani,
Trec zile și ani!
Și n-o să mă vezi, și n-o să mă crezi
Și n-o să m-auzi ca să te scuzi,
Că n-ai înțeles și n-ai înțeles
Că nu sunt pervers, și nici interes
Ca să te mint, și nici să mă schimb
Și nici să mă plimb de nebun să te caut
Că tu ești cu altul, și nici să mă laud
Că eu sunt mai bun, că nu sunt nebun,
Sunt nebun după tine, dar uită de mine.
Și poate visez că te-ntâlnesc,
Da’ drumul e lung și timpul e scurt
Nu pot să ajung, să te conving,
Distanța-i prea mare și nu am răbdare
Să te-ntâlnesc și să-ți șoptesc.
Aprind țigara și te privesc,
Închid ochii și plec..

Refren: