Mama

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară –
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci şi-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.
Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră.
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.
O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti.
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti –
– „Ce vezi?” întreabă-o fată.
– „Nimic. Mi s-a părut aşa!”
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
– „Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire.”
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate.
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Ceorge Cosbuc – Versuri.pro

Mama