Camelia Lucius – Versuri.pro

Viața Din Întrebare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dacă te gândești bine
Întrebarea trăiește în tine
Nu-i așa că te-ai întrebat
De ce vorbești așa ciudat
De ce, de ce, de ce asta spunem mereu
Zi și noapte mereu, mereu, mereu
Dacă întrebarea este în capul tuturor
Ce se fac, normal, că o folosesc și eu
Nu cred că poți renunța la ea
Pentru că și-a făcut casa în mintea ta

Picătura

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Acea picătură consumată
E o fată
O fată care n-are nimic de ascuns
Cu un creier uns
Dar uns cu istețime
Nimeni nu a reuşit niciodată
Să o înţeleagă sau iubească
Ca şi în viaţa reală
Picătura este temporară
Şi pentru că
A fost consumată
Acea fată
Nu a mai apărut
Doamne ce tristeţe a apărut
Peste cei ce o cunoşteau
NU CONSUMA
PE CINEVA!
ÎNTR-O ZI V-A DISPĂREA
ŞI NU V-A MAI APĂREA!

Zâna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Dintr-o zare argintie
Pe o stâncă purpurie
O creatură înaripată
Apare ca dintr-o dată.
Rochia ei de catifea
Parcă o mărgea
Te învăluie în gânduri
Mari ca niște rânduri.
Aripile-s de cleștar
Trupul ei este un dar
Fața mică, drăgălașă
Are ochii de cireașă.
De cum zorii au răsărit
Imediat ea s-a pitit

Viață de Câine

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ham ham ham
Nu mă judecați după ce am
Știu, am doar osul acesta
Rea îmi e viața
Eu mă scol dimineața
Nimeni nu-mi asigură masa
Trebuie să aștept vreo două ceasuri
Până se ridică din paturi
Stăpânii mei cei răi de gură
Zgârciți, mănâncă dintr-o îmbucătură
După ce s-au îndopat
Îmi dau un os stricat
Când vreau să mă plimb cu ei
Mă lovesc strigând „Hei!”
Când am fost și eu odată pe stradă
Copiii m-au tras de coadă
Și vai ce am mai suportat
Nimeni nu m-a spălat
Nu am niciun amic
Nimeni nu s-a sinchisit
Să mă cunoască vreodată
Așa e lumea toată
Rea, crudă, nemiloasă
Oare o să-mi facă cineva viața frumoasă?

Leul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De ce arunci acel leu pe stradă?
Să știi că nu îl are lumea toată.
Dacă dădeai leul unui sărman,
Trăia cu el un an.
Un leu e o pâine albă,
Pe care nu o are toată lumea pe masă.
Crezi că toată lumea are bani?
Că sunt toți bogătani?
Că dorm pe cearceafuri din mătase?
Că au haine scumpe și frumoase?
Ei bine, nu e așa, să știi de la mine,
Unii oameni au casa în ruine
Și nu au după ce beau apă, sărmanii,
Au și mulți copii.
Deci acel leu nu-l risipi,
Prețuiește-l sau dă-l la săraci copii.

Zâmbește