Bertolt Brecht – Versuri.pro

Întrebări

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Spune-mi, ce porți pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăți! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îți lipsește! A mea gură?
Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalți! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îți place?
Spune-mi, la ce gândești acum! La mine?
Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
și parcă îți aud deja răspunsul mut.
Dacă ești obosită, nu pot să te ajut,
Dacă ți-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodată
și nu mai sunt de loc, parcă te-aș fi uitat.

Despre Fericirea de a Dărui

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Cea mai mare fericire
e să dai la cel ce n-are,
generos și cu iubire
să împarți cadouri rare.
Roza nu e mai frumoasă
decât chipul celui care
dăruit, în jos își lasă
mâna, plin de încântare.
Să te bucuri nici nu poți,
de nu dai oricui ce-ți cere!
De n-aș da ce am la toți,
n-aș avea nici eu plăcere.

Să Citesc Dimineața și Seara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce iubesc
mi-a spus
că are nevoie de mine
Pentru asta
am grijă de mine
Mă uit pe unde merg și
Mă tem că fiecare picătură de ploaie
mă poate ucide.

Sonetul 11

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Când te-am trimis atunci în străinătate,
știind ce aspre-s iernile, ți-am cumpărat
pantalonași noi pentru fundul adorat
și ciorapi, haine groase, tricotate.
Iar pentru sâni și pentru pântec, jos,
și pentru spate, doar curată lână,
ca să-ncălzească ce iubesc focos
și din căldura ta ceva să-mi mai rămână.
Așa te-am îmbrăcat, cu grijă mare,
cum (mult prea rar) te-am dezbrăcat,
aș vrea mai des norocul să mă pască!
Să-ți fie îmbrăcatul ca o dezbrăcare!
Acum, cred, am pus bine la păstrat
tot ce-mi doresc și sper să nu răcească.

Fumul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Casa mică sub copacii lângă lac / De pe acoperiș se înalță fum / De-ar ... →

Șapte Roze-S Pe Crenguță

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Șapte roze-s pe crenguță,
Șase-n vânt se scutur –
Tot rămâne-una micuță
De ea să mă bucur.
Șapte dăți te chem la rând,
Șase dăți nu-ți pasă,
La a șaptea, vrând-nevrând,
Îmi vei fi mireasă.

Cântec Despre Femeie (Psalmul 11)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Seara la marginea râului, în inima întunecată a stufărișului, văd câteodată chipul ei, al femeii pe care o iubeam: al femeii mele, care acum e moartă.
Sunt mulți ani de atunci și acum nu mai știu nimic despre ea, aceea care odată era totul, dar totul e trecător.
Și era în mine ca un soc mărunt din stepa mongolă, concavă, cu cerul gălbui și mare tristețe.
Locuiam într-o cabană neagră lângă râu. Muștele înțepau ades corpul ei alb, eu citeam ziarul de șapte ori și spuneam: părul tău are o culoare murdară. Sau: nu ai inimă.
Dar într-o zi, când îmi spălam cămașa în casă, ea se duse la ușă privindu-mă și dori să iasă.
Și cel care o bătuse până obosise, spuse: îngerul meu –.
Și cel care spusese: te iubesc, o conduse afară și privi zâmbitor aerul și lăudă vremea și îi dădu mâna.
Pentru că ea era afară la aer și era pustiu în cabană, el închise ușa și se așeză în spatele ziarului.
De atunci nu am mai văzut-o, tot ce a mai rămas din ea este micul ei strigăt, când se întorsese dimineața la ușă și văzuse că era încuiată.
Acum cabana e putredă și grinzile înfundate cu hârtie de ziar, iar eu stau întins seara lângă râu în inima întunecată a stufărișului și îmi aduc aminte.
Vântul are miros de iarbă în plete, apa trece necontenit întru odihnă spre Dumnezeu și eu am un gust amar pe limbă.

Slabiciuni

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Tu nu aveai niciuna, / Eu una singură aveam: / Că te iubeam. →

Despărțirea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ne îmbrățișăm.
Eu ating stofă bogată,
tu atingi sărăcie.
Îmbrățișare iute.
Tu mergi la o serată,
după mine sunt zbirii.
Vorbim despre vreme și despre
durabila prietenie. Orice altceva
ar fi prea amar.

Din Primul Război Mondial

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Prin locurile înaltei societăţi
Se consideră o slăbiciune să vorbeşti despre hrană.
De fapt e astfel: ei au
mâncat deja.
Slăbiciunea trebuie să părăsească pământul
fără să fi gustat
o carne bună.
Pentru a se minuna de locurile din care vin şi
spre care se îndreaptă
rafinatele seri li se par
prea obositoare.
Ei n-au văzut încă
munţii şi oceanul
când vremea lor a şi luat sfârşit.
Dacă slăbiciunea nu poate
gândi asupra a ceea ce-i slab
ei nu vor învia niciodată.
Pâinea flămânzilor a fost
deja mâncată.
Carnea a devenit necunoscută. E nefolositoare
aşa cum e vărsată pe hainele oamenilor.
Dafinul crescut
a fost lăsat să cadă.
Din coşurile fabricilor de arme
se înalţă fumul.
Casa picturii ne vorbeşte de
marile timpuri care vin.
Pădurea creşte încă,
câmpiile sunt grele încă,
încă mai sunt în oraşe,
oamenii încă respiră….
În calendar ziua nu e
aratată încă.
Fiecare lună, fiecare zi
se deschide cu altă minciună. Una din acele zile
urmează a fi însemnată cu cruce.
Muncitorii disperă după pâine.
Negustorii disperă după pieţe.
Şomerii au flămânzit. Angajaţii
sunt acum flămânzi.
Mâinile care au stat încrucişate au iarăşi de lucru.
Ele fac muniţie.
Acei care ne iau carnea de pe masă
predică mulţumirea.
Acei cărora li se donează contribuţia
cer şi sacrificiul.
Cei care mănâncă vorbele flămândului
în minunatele timpuri care stau să vină.
Aceia care au lăsat ţara să cadă-n prăpastie
numesc conducerea ei prea dificilă
pentru un om de rând.
Când liderii vorbesc de pace
oamenii de rând ştiu deja
că un alt război urmează.
Când liderii dau curs războiului
ordinul de mobilizare a şi fost scris.
Cei care stau în vârf ne spun: Pace
şi război
sunt de substanţă diferită.
Dar pacea lor şi-al lor război
ca vântul şi furtuna sunt.
Războiul creşte din pacea lor
ca fiul din pântecele mamei.
El poartă
înspăimântătoarele ei trăsături.
Războiul lor ucide
și pacea lor e totuna
când se lasă la urmă.
Pe un zid a fost mâzgălit:
Ei vor război.
Omul care a scris-o
a şi căzut.
Cei din vârf ne spun:
Acesta e drumul spre glorie.
Cei de jos adaugă lângă asta:
aceasta e calea spre mormânt….
Războiul care urmează
nu e singurul. Acolo au fost
alte războaie înainte de acesta.
Când ultimul se-apropie de final
atunci avem învingători şi învinşi.
Între cuceriţi oamenii simpli
flămânzesc. Între cuceritori
oamenii simpli asemenea flămânzesc.
Cei din vârf ne spun: Camarade
Rămâi în armată.
Însă adevărul poate fi văzut
în bucătărie.
Aceeaşi încredere în inimile lor ar trebui să fie.
Dar pe farfurii
sunt două feluri de raţiune.
Când va fi timpul de marş, mulţi nu ştiu
că duşmanul lor e chiar în fruntea lor.
Vocea care le dă ordine
e vocea inamicului şi
omul care vorbise despre inamic
e însăşi inamicul.
E noapte.
Cupluri căsătorite
se mint în paturile lor. Tinere femei
își poartă orfanii.
Generale, tancul tău e un vehicul puternic
care zdrobește pădurile și culcă la pământ o sută de oameni.
Dar are un singur defect:
are nevoie de un șofer.
Generale, bombardierul tău e puternic.
zboară mai repede ca o furtună și
încarcă mai mult de un elefant.
Dar are un singur defect:
are nevoie de un mecanic.
Generale, omul e foarte folositor.
El poate zbura și poate ucide.
Dar are de asemenea un singur defect:
el poate gândi…