II.
Voi, pentru care viaţa n-a fost decât un chin
Şi zâmbetul durere, iar râsul un suspin,
Voi, ce-aţi ascuns trecutul sub lespezile reci
Şi plângeţi fericirea ce aţi pierdut în veci,
Veniţi cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus,
Găsi-veţi mângâiere la sânul lui Iisus.

III.
Voi toţi, care în viaţă aţi căutat uitarea
Păcatelor în cupa, ce v-o întinse desfătarea
Şi surzi aţi fost la glasul ce cobora de sus,
Azi, până mai e vreme, vă-ntoarceţi la Iisus;
Spuneţi-I Lui durerea şi El vă va-ntări,
Povara vieţii voastre cu El veţi împărţi.

IV.
Voi, care nu ştiuraţi ce-i adevărul viu
Şi-n aiurare spuneţi că cerul e pustiu,
Sătui de-nţelepciune, o, voi ce vă trudiţi
Să dărâmaţi şi-n urmă nimic să nu clădiţi,
Rugaţi-vă, şi-atunci ca să simţiţi nu-i greu
Şi-n cer, şi-n jurul vostru, şi-n voi pe Dumnezeu.

V.
Oricare-aţi fi în pace, veniţi, veniţi la El,
Pe nimeni niciodată n-a izgonit defel;
Cu milă vă primeşte şi braţele-Şi întinde,
În dragostea-I cerească Iisus pe toţi cuprinde;
La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncălziţi,
Iisus este-nvierea, veniţi la El, veniţi!