Ana De Noailles – Versuri.pro

Dimineața în Ile de France

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce dimineață dulce cu vagi și albe zări,
Cu sclipăt ca de platini părând o apă lină;
Sus, norii trec pe boltă ca niște-nduioșări,
Îmbrățișând dulceața acestei glii, latină.
Din stropitoare, apa cu aburi de cristal
Țâșnește în grădină pe iarba-ngălbenită,
Asemenea fântânii cu glas oriental
Din, albanez, palatul domniței, adormită.
Vioaiele hortensii cu chip de porțelan,
Cu grelele mănunchiuri trandafirii ne-mbie;
Ce-ncântătoare-i clipa – ce minunat liman!
Ce dulci nădejdi în aer, pe ape și-n câmpie!.
Ce vis! Parc-ai fi iarăși un copilaș plăpând..
Râzând, te vâri în stratul de flori – ce fericire!
Te crezi albină parcă – lumină, briză, vânt,
Și inima ta beată pătrunde în potire.
Un trup cu dulci antene de miere pari să fii;
Înflăcărat, un suflet cu aripi și petale;
Întreagă lumea, beată, îți pare-a oglindi..
Dar într-o zi, ah, somnul, pe plaiuri vechi, natale!

Voluptate

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce seară! Ceru-i sumbru; vorbim cu glasuri joase;
Căldura şi parfumul se prigonesc ciudoase.
Lovită, -o stea se bate cu palele de vânt,
Să-şi ţină ochiul ager deschis şi luminând.
Trist, cerul greu de nouri şi de furtuni, trimite,
Spre-a-mbălsăma-n tăcere potecile umbrite,
Miresmele-adunate din mii de trandafiri
Ce-şi povestesc, cu lacrimi, durere şi iubiri.
Castanii vechi, cu floarea lor albă ce irumpe,
Sunt mari corăbii pline de girandole scumpe.
Simt lacome dorinţe deasupra mea plutind,
Ca aburi albi pe apa din iazuri năvălind..
O, negru Eros, seară prea dulce, muritoare,
În umbra ta dementă m-afund şi plângătoare,
Cu rădăcini, ah, braţul prinzându-mi şi picior,
Făcându-mă să şovăi şi să mă pierd de dor.
Dar dacă seara asta m-a istovit, ce-i oare?
Veniţi, parfumuri scumpe de roze-mbătătoare,
Voi, trandafiri ce-mi rupeţi făptura mea de lut,
Voi sunteţi şi beţie, văpaie şi sărut!
Voi, voi sunteţi palatul eroticilor îngeri,
Un pat al amintirii cu aromate plângeri.
Şi-n visu-mi, râvna voastră, Palanza mi-a trezit,
Şi-al valurilor zgomot, din lacul meu iubit!..

Seară Romantică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Să lupt cu vraja-ţi am voit
Prea îndelung, frumoasă vară;
Azi, inima-mi s-a îmblânzit,
Plăcerea-n vinele-mi coboară.
Mă-ndrept spre liliac, pe drum
Şi sub castanul ce-nfloreşte,
Aş vrea parcă să spun: «Acum
Nimica nu mă mai opreşte! »
O vrajă mă-nfioară: sus,
Lin tremurând, un nor văd parcă;
Pe-aripa morţii, doru-mi, dus,
Alunecă precum o barcă.
Un tren – o ce plăcuţi fiori..
Când vocea-i în văzduh irumpe,
Cu nervii frânţi, ai vrea să mori;
Dar zilele, îţi zici, sunt scumpe.
Un suflet tânăr, ah, aş vrea,
Cu mine-n seara prea frumoasă..
Ar respira sfârşeala mea,
Ca salcia mai romanţioasă.
I-aş spune : « Vezi, nu tu mă ţii,
Ci doar ispita nopţii, toată ;
Ea m-a schimbat, de parc-aş fi
O porumbiţă însetată.
Biet copilandru, -aleanul greu,
Tot aurul ce-l port în sânge,
Tristeţea sufletului meu
Doar nopţii singure-mi pot plânge.
Copacii-au simţuri şi râvnesc,
Iar noaptea-i, vai, neputincioasă ;
Suspinele-i se risipesc
În bolta fumurie, joasă.
Văzduhul, vezi, e înflorit.
O, taci, pe tine te vreau doară;
Vreau ochiu-ţi împăinjenit..
Un suflet fii, ce se-nfioară.
Un strigăt lung, necontenit.
Şi plângi, copilul meu iubit! »

XXXIX

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Doar tu, tu știi, iubite, ce singură-s pe lume!
Și de-am fost pururi astfel! Tu, Doamne, ai fi aflat,
De nu cumva-n seninul zadarnic, sau prin brume,
Nu ești decât un nume obscur și luminat!
Mă însoțeau doar dorul de orice lucru poate,
Disprețul vanității, o logică de fier,
O înfruntare-a vremii ce descompune toate,
Și-apoi neantul, singur etern, neefemer;
Și inima, de spațiu mereu visând, semeață,
Dorința, ce spre oameni mereu mi-alunecam,
Și spiritul năvalnic cu firea-i hrăpăreață,
Și, rătăcind, visarea-mi, când mâinile-ți țineam.

Amiază Pașnică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce proaspătă mireasmă de cătină, de coajă
Și de polen și sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, își picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.
Frunzișurile limpezi par crețe, moi dantele;
Și iarba și sămânța și mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primăvara numai, deși nici vară nu-i!
Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal și piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inimi parfumate și guri spre noi tânjind.
Nimic nu mișcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,
Au amețit de parcă, sfârșite, se topesc.
Nu simți nimic, nici vârstă, nici doruri, nici regrete;
Ești un copil, ce cată, nestânjenit și pur,
Cu brațele întinse, pe țărm să se desfete
Pe pajiștea tivită de cerul de azur.
Ce bun, ce lent e totul, ce liniște descinde..
Și totuși, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniștea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

Ce-i Viața?

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Ce-i viața? Să rabzi poate o zi și alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-și dorește ochii apostolilor care
Șterși, îl jeleau pe zeul ca valu-l despica?
Ne-ncântă doar speranța, a viselor minciune,
Și dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii asemeni, făgăduinți nebune!

Ceartă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

O, pleacă! Nu vreau ochii acum să ţi-i privesc.
Mai depărtaţi ca norul ce, dulce, -n zări pluteşte;
Nici chipu-n care raze de aur se topesc,
Nici mâna ta, nici gura mea ce minte şi zâmbeşte.
O, pleacă-n seara asta! Nu mi te-apropia!
Tot, tot, mă răvăşeşte, mă turbură, m-alintă;
Dulci braţe-nşelătoare, de voi spre-a mă-apăra
Mă-ndrept spre poeniţa cu tufele de mintă.
Uitând tot răul care mi-l faci, voi auzi
Cu ochii-nchişi, cuminte, sub fagii ce-şi înşiră
Acolo rămurişul cu umbrele-argintii,
Frunzişul tot cum, paşnic şi liniştit, respiră!