Episoade

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

RIP.
Multe gânduri predefinite-n zări
Mulți copii din flori ce se scufundă-n mări
Că mori sau că trăiești, sunt nenumărate stări
Ce te ating, și te prind prin diferite gări
Urmări, ce se accentuează doar vorbind
Eșecuri ce se zăresc doar trăind
Cică iubind, găsești simțul de a respira
Când propria voință se răsfrânge asupra ta
Când pa, auzi, simți cum te respinge lumea
Că-i marți sau joi, tu revii teafăr doar lunea
Și-ți cari povara, până ți se părea culmea
Să te poți apropia, adică să fii în pielea mea
Aș vrea da, e din ce în ce mai greu să fiu mereu
Pionul, ce se regăsește într-un ateu
Chiar eu, resimt moartea în sufletul meu
Când, alții se bucură pentru o parte dintr-un clișeu
Tot eu tremur și acum gândindu-mă la ce-am să spun
La ce-am să pun pe hârtie, cu un vin bun
Reușesc să fiu imun, la starea de nebun
Poate fi începutul, ultimului meu scrum
Bum, aud din Libia și acum trageri de tun
Calamitate civilă, mai naturală decât un taifun
Fum negru de armament, pe orice drum
Dacă libertatea costă, eu nu aș găsi un preț bun
Și spun, mă dau bătut nu mai pot nici eu
Am fost tare mereu, asta e sfârșit de apogeu
Am găsit cu greu, starea sufletului meu
Minereu pur de viață, cu credința de evreu
Zeu, prins între două lumi, nervos, domol
În gol, m-am aruncat de pe cel mai înalt subsol
Formol, injectat în minți lucide, fără scor
M-am abătut din drum, uitând de soare și de dor
Dor dus până la extrem, asta e blestem
Să trăiești doar din clipe, niciodată ferm
Să-ți vezi părinții lați la pat cum gem
Suntem morți din prima zi de viață, fără să vrem
Și vrem, multe dar fără să muncim cu adevărat
Prea încordat mă simt, e o stare de rahat
Ciudat, e că am rezistat până acum
Când trebuia să mor la primul pas făcut pe drum.
MORF.
Îmi surâd tot felul de idei în cap
Și încă râd, da’ știu că soto nu încap
Că lumea-i mare și nu aș vrea să stau stresat
Că vine tot controlul și încă stau pe blat
Și ce-ar trebui să fie-atât de semnificativ
Mă trezește și mă face să gândesc, că-i totul relativ
Mă gândesc la viață și ce-nseamnă ea
Mă gândesc, că tot ce vine trece și e chiar așa
…………………………..
Cam de mult am început să vreau sac red
Că-i important cam tot ce fac și cam tot ce aleg
Nu mi-e frică de nimic, că nu am ce să pierd
Ridic fruntea din pământ, mă uit în față și alerg
Spre alte locuri, în special spre tine
Să-mi zici că tot ce e frumos în viață ține
Să îmi impui să nu îmi fie frică de ce vine
Și la urmă să-mi șoptești că totul o să fie bine
Îmi fac zi de zi curaj să depășesc momentul
Și cam la fiecare pas îmi pierd antrenamentul
Nu mă mai gândesc la toți și asta este pentru
Cei care simt trecutul și trăiesc prezentul
Că viața nu e niciodată cum ne așteptăm
Că ezităm să fim ce vrem și apoi eșuăm
Ca niște nomazi solicitați în societate
Târâți pe coate, lasă-i pe cei slabi în spate
Fără pic de interes pentru umanitate
Mă țin cu dinții încleștați de ultimul aproape
Acuma zi-mi și tu, nu simți că am dreptate?
Că nu-mi doresc în general vorbe în loc de fapte.
Așa că nu fi ce vor ei, opune-te
Nu pune capul în pământ când auzi „Supune-te! „
Stai mândru-n fața lor, încearcă, spune-le
„Nu mi-e frică de-ale voastre urlete și tunete! „

'91 (Rip&morf) – Versuri.pro

Episoade